Conferința Internațională Științifică „Managementul Resurselor de Apărare în secolul XXI” (CoDRM)





Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare (DRESMARA) – Centru de Educație și Instruire din Parteneriatul NATO, în colaborare cu Secția Științe Militare a Academiei Oamenilor de Știință din România, Facultatea de Securitate Națională/Universitatea de Război din Varșovia, Polonia, Facultatea de Leadership Militar/Universitatea de Apărare din Brno, Cehia, Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” din Moldova și Universitatea „Transilvania” din Brașov, precum și în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Centru de Excelență NATO HUMINT de la Oradea și organizațiile neguvernamentale „Political Research Group” și „Global Agora” a organizat, în perioada 08 - 09 noiembrie cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Internaționale Științifice „Managementul Resurselor de Apărare în secolul XXI” (CoDRM).

Sub motto-ul Using Today’s Ideas to shape Tomorrow’s Future!, CoDRM a reunit oameni de știință din structuri academice, cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi şi nu în ultimul rând, practicieni ai managementului, pentru a face schimb de experiență şi a împărtăși rezultatele cercetării lor cu privire la cele mai diverse aspecte legate de gestionarea resurselor, în spiritul noilor schimbări generate de mediul actual de securitate.

Înalta ținută a conferinței, a fost susținută de invitații speciali care au prezidat lucrările conferinței: doamna Jessica Beth ASCH, doctor, expert economist în cadrul RAND Corporation/SUA, domnul Luis Alberto MORALES, doctor/Institutul de Management al Resurselor de Apărare/Școala Navală de Studii Postuniversitare, Monterey/SUA, doamna Oana Antonia COLIBĂȘANU, doctor, vicepreședinte și analist principal/Geopolitical Futures și instructor în geopolitică la Institutul European din România, domnul Eleftherios THALASSINOS, profesor universitar doctor/Universitatea Pyreus/Grecia, domnul Maciej MARSZAŁEK, profesor universitar doctor și domnul locotenent-colonel inginer Andrzej SOBOŃ, lector universitar doctor/Facultatea de Securitate Națională/Universitatea de Război/Polonia, domnul locotenent-colonel inginer Jan DROZD, doctor, prodecan pentru relații publice și dezvoltare/Facultatea de Leadership Militar/Universitatea de Apărare/ Cehia, domnul colonel Sergiu PLOP, comandantul (rectorul) Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”/Moldova, domnul General de brigadă Iulian BERDILĂ, Șeful Direcției Planificare Strategică/Statul Major al Apărării, domnul colonel Florin-Eduard GROSARU, profesor universitar doctor, directorul DRESMARA, doamna Ileana TACHE, profesor universitar doctor/Universitatea „Transilvania”/Brașov, doamna Liliana FILIP, doctorand/„Political Research Group”.

Conferința s-a desfășurat atât în sesiune plenară cât și pe 6 secțiuni:

  • Economia în domeniul apărării, moderator doamna Ileana TACHE, profesor universitar doctor/Universitatea „Transilvania” Brașov;
  • Cooperarea transatlantică, moderator doamna Liliana FILIP, doctorand/„Political Research Group”;
  • Teorii și practici în management, moderator domnul Maior Dorel BADEA, conferențiar universitar doctor/Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu;
  • Științe sociale, moderator domnișoara Brîndușa-Maria POPA, lector universitar doctor/DRESMARA;
  • Strategii militare și planificarea apărării, moderator domnul Vlad DUMITRACHE, conferențiar universitar doctor/DRESMARA;
  • Știința Informației, moderator Colonel inginer Cezar VASILESCU, profesor universitar doctor, abilitat/DRESMARA.

Urmare a prestigiului științific deosebit acumulat de-a lungul edițiilor anterioare, conferinţa s-a bucurat de o largă participare națională și internațională, fiind prezentate 40 de lucrări de către 58 de autori, individual sau colectiv, astfel:

  • la nivel național – 26 articole, 39 autori;
    • instituții de învățământ și alte structuri ale Ministerului Apărării Naționale – 16 articole, 24 autori;
    • universități (Academia de Studii Economice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și „Titu Maiorescu”/București, „Transilvania”/Brașov, Craiova, Oradea, „Lucian Blaga”/Sibiu) – 8 articole, 11 autori;
    • alte instituții (Academia Română, Camera de Comerț și Industrie România-Turkmenistan) – 2 articole, 4 autori;
  • la nivel internațional – 14 articole, 19 autori;
    • instituții de învățământ și structuri din Ministerele Apărării din Cehia, Georgia, Moldova, Pakistan, Polonia și Tunisia – 13 articole, 16 autori;
    • universități din Turcia – 1 articol, 3 autori;

Cea de-a XIII-a ediție a conferinței a oferit cadrul perfect pentru dezbateri științifice relevante privind conceptele, principiile și tendințele în domeniile teorii și practici în management, economia și planificarea apărării, managementul resurselor de apărare, afaceri militare, studii de securitate și cooperarea transatlantică, precum și știința informației în noul context al schimbărilor generate de mediul actual de securitate.


(Vezi aici articolul din "Observatorul Militar", nr. 46 / 21 - 27 noiembrie 2018, pagina 16)