România și NATO

NATO marchează pe 4 aprilie împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare în cadrul unei ceremonii la sediul Alianţei din Bruxelles, eveniment în cadrul căruia se vor marca şi 25, 20 şi respectiv 15 ani de la aderarea a nu mai puţin de 12 state, între care şi România.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO din Bruxelles.

Ca urmare, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie în temeiul Legii nr. 390 din 28 septembrie 2004 pentru instituirea Zilei NATO în România.

Apartenența la NATO reprezintă o dimensiune fundamentală a politicii externe a României. Alianța Nord-Atlantică este garantul principal al securității României, relația transatlantică reprezentând liantul strategic care conferă coerență și consistență acțiunilor NATO.

În acest sens, DRESMARA, Centru de Educație și Instruire în Parteneriatul NATO din 2007, instituție de educație și instruire (Education and Training Facility) acreditată de Comandamentul Aliat pentru Transformare în 2015 și reacreditată în 2021, pentru perioada 2022-028, distinsă cu Certificatul de Asigurare a Calității Educației în NATO - „UNCONDITIONAL ACCREDITATION”, este parte a eforturilor României în cadrul Alianței aducându-și o contribuție semnificativă în domeniul educației și instruirii individuale și dezvoltării disciplinelor NATO, precum și prin sprijinul oferit statelor partenere NATO pentru implementarea cerințelor și standardelor NATO în educație.

DRESMARA defășoară cursuri postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, certificate, începând din 2017, la cel mai înalt nivel al Alianței Nord-Atlantice - „NATO APROVED” - de către JFD/ACT, aliniate la disciplinele NATO Building Integrity (BI), Cyberspace Operations (CO) și Education, Training, Exercises and Evaluation (ETEE)

Peste de 2300 de cursanți din Ministerul Apărării Naționale și alte ministere/structuri din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum și peste 750 de cursanți străini din 14 țări membre NATO și 26 de state partenere din Partnership for Peace, Mediterranean Dialogue, Istanbul Cooperation Initiative și Partners across the Globe au absolvit programele educaționale postuniversitare desfășurate în cei peste 24 de ani de existență a DRESMARA.

DRESMARA a oferit și oferă sprijin nemijlocit unor state din Parteneriatul NATO în domeniul instruirii și educației, în cadrul prin NATO Defense Education Enhancement Program, prin angajamentele proprii sau prin Consorțiul PfP al Academiilor de Apărare și Institutelor de Studii de Securitate, astfel: Republica Islamică Afganistan, Republica Albania, Republica Armenia, Georgia, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Irak, Republica Kârgâzstan, Republica Macedonia de Nord, Republica Islamică Mauritania, Republica Moldova, Mongolia și Republica Tunisiană.

DRESMARA contribuie la eforturile comunității NATO Partnership Training and Education Centres în domeniul educației și instruirii individuale, iar experți din cadrul instituției participă la NATO GLOBAL PROGRAMMING, pentru dezvoltarea disciplinelor NATO Building Integrity, Cyberspace operations și Education, Training, Exercises and Evaluation.