Ceremonii de absolvire

În data de 10.06.2022 au avut loc ceremoniile de absolvire a cursurilor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „Managementul Resurselor de Apărare pentru Personalul de Conducere” – ACT 678.11., cea de-a XLV-a serie și „Managementul Securității Informaționale” – ACT 675.12., cea de-a XIX-a serie, a celei de-a XX-a serii a cursului on-line de specializare ,,Managementul Resurselor în NATO”, desfăşurat, în cooperare cu Școala NATO de la Oberammergau, Germania, precum și festivitatea de înmânare a diplomelor absolvenților celei de-a IX-a promoții, „Regele Mihai I – 100”, a programului de studii universitare de master ,,Managementul Resurselor Organizației”, desfăşurat în perioada octombrie 2019 – septembrie 2021

Activitățile, conduse de directorul DRESMARA, domnul Colonel prof.univ.dr. Florin-Eduard GROSARU, s-au desfășurat în prezența personalului didactic și administrativ din DRESMARA, reprezentantului Universității Naționale de Apărare „Carol I”, absolvenților celor două cursuri postuniversitare – personal militar și civil din Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Azerbaidjan, Republica Columbia, Georgia, Regatul Hașemit al Iordaniei, Regatul Maroc, Republica Moldova, Republica Islamică Pakistan, Republica Tunisiană și România – Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații, absolvenților cursului on-line – cadre militare din Ministerul Apărării Naționale, personal din Ministerul Afacerilor Interne și persoane din mediul civil și a absolvenților programului de master.

Domnul MAXIM Lucian Gabriel a fost declarat șef de promoție al programului de studii universitare de master ,,Managementul Resurselor Organizației”, seria 2019-2021.