Conferința Științifică Internațională „Managementul Resurselor de Apărare în secolul XXI” (CoDRM)

12 – 13 noiembrie 2020


Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare (DRESMARA) – Centru de Educație și Instruire din Parteneriatul NATO va organiza cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale Științifice „Managementul Resurselor de Apărare în secolul XXI” (CoDRM) în perioada 12 – 13 noiembrie 2020.

Conferința, indexată în trei baze de date cu recunoaştere internaţională – EBSCO, ProQuest și C.E.E.O.L., a reunit de-a lungul celor 14 ediții peste 490 de experți din peste 15 țări, iar ca invitați speciali au participat reprezentanți din partea unor instituții de renume precum Geopolitical Futures, RAND Corporation, Brookings Institution, Școala Navală de Studii Postuniversitare, Monterey/SUA, Universitatea Pyreus/Grecia, Facultatea de Securitate Națională/Universitatea de Război/Polonia, Universitatea „Transilvania”/Brașov, Ministerul Apărării Naționale și din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Anul acesta, evenimentul va fi organizat în colaborare cu Secția Științe Militare a Academiei Oamenilor de Știință din România, Facultatea de Securitate Națională/Universitatea de Război din Varșovia, Polonia, Facultatea de Leadership Militar/Universitatea de Apărare din Brno, Cehia, Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” din Moldova și Universitatea „Transilvania” din Brașov, precum și în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Centrul de Excelență NATO HUMINT de la Oradea și organizațiile neguvernamentale „Political Research Group” și „Global Agora”.

Pentru mai multe detalii, vă adresăm invitația de a accesa site-ul www.codrm.eu și, totodată, de a viziona filmul conferinței din 2019, ediția a XIV-a.