Conferința anuală a disciplinei: „Cyberspace Operations”

Col.ing.prof.univ.dr. Cezar VASILESCU a participat, în perioada 01 – 03.10.2019, la Conferința anuală a disciplinei „Cyberspace Operations” găzduită de Centrul de Excelenţă NATO pentru apărare cibernetică (CCDCOE) de la Tallinn, Estonia.

Conferința a reunit peste 40 de experți din diverse Comandamente NATO, instituții de educație și instruire NATO, instituții de învățământ naționale, centre cibernetice și alte instituții partenere pentru a discuta cerințele și nevoile actuale pentru instruirea și educația cibernetică în NATO.

Activitatea a avut ca scop principal analizarea gradului de corelare dintre cerințele disciplinei „Cyberspace Operations” prevăzute în Planul Strategic de pregătire aprobat de Consiliul Nord Atlantic și oferta educațională a instituțiilor de educație și instruire NATO, pentru anii 2019-2020. De asemenea, au fost prezentate și analizate direcțiile și orientările ale educației și instruirii în domeniu, actualizarea informațiilor, coordonarea disciplinei Cyberspace Operations, feedbackul operational și coordonarea exercițiilor, soluțiile de educație și instruire care răspund nevoilor de pregătire ale țărilor NATO și partenere, obiectivele de performanță pe care acestea trebuie să le îndeplinească, direcțiile de pregătire aferente disciplinei.