Vizita delegației Colegiului de Război din Republica Irak

Marți, 24.09.2019, Departamentul Regional de Studii pentru Managementului Resurselor de Apărare (DRESMARA) a primit vizita delegației Colegiului de Război din Republica Irak, condusă de decanul instituției – domnul General-maior KADHIM Sattar Jabbar Kadhim, desfășurată în cadrul Programului de Consolidare a Învățământului pentru Apărare

Distinsul oaspete, alături de membrii delegației irakiene compuse din instructori în cadrul colegiului - domnul General-maior AL-SHAIKHLI Alaa Hussein Khaleel, domnul General de brigadă FAYYADH Mohammed Abdulrasool Fayyadh și domnul General de brigadă HATTAB Saeb Ahmed Hattab - a fost însoțit de domnul Locotenent-colonel NEDYALKOV Nikolay Ventsislavov/Bulgaria - reprezentantul Misiunii NATO în Irak, domnul LAGERLÖF Björn Carl Bernhard, consilier principal pentru politici la Academia Canadiană de Apărare și de reprezentanții Universității Naționale de Apărare „Carol I”, domnul Colonel VITALIS Eduard-Alexandru – director/Departamentul Regional de Management al Crizelor și Operații Multinaționale și P.c.c. CHIRIAC Octavian – expert/Biroul Cooperare Internațională.

Pogramul activității a inclus: vizitarea instituției, prezentarea DRESMARA – misiune, viziune, obiective și activități, cu accent pe programele de studii postuniversitare și prezentarea rolului și experienței DRESMARA în domeniul Building Integrity.