Excursie de studii

Participanții la cursul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională ,,Managementul Resurselor de Apărare pentru personalul de conducere” – ACT.678.3. - personal militar și civil din Bosnia și Herțegovina, Georgia și România - ofițeri din Ministerul Apărării Naționale, însoțiți de cadre didactice din DRESMARA au desfășurat o vizită de documentare în garnizoanele București și Constanța, în perioada 29-31.05.2018.

În cadrul excursiei de studii au fost vizitate structuri centrale ale Ministerului Apărării Naționale – Departamentul de Armamente și Direcția Generală Managementul Resurselor Umane, unități din Statul Major al Forțelor Aeriene – Aerodromul și Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu și Statul Major al Forțelor Navale – Flotila 56 Fregate și Centrul 39 Scafandri.

Pe timpul activității au fost prezentate aspecte privind managementul resurselor de apărare, astfel:

  • programe majore de achiziții și managementul acestora, în contextul programului național de investiții în domeniul securității;
  • managementul de carieră și cadrul legislativ;
  • managementul resurselor necesare asigurării Sprijinului Naţiunii Gazdă pentru forţele armate aflate în tranzit;
  • proiecte în derulare din cadrul Programului NATO de Investiţii în Domeniul Securităţii;
  • managementul logistic pe timpul planificării și desfășurării operațiunilor navale.

Vizitarea fregatei „Regina Maria” și a simulatorului pentru pregătirea scafandrilor au constituit momente deosebite ale actvității.