28.04.2023

Programul „PTEC Train the Trainer”

În perioada 21-28.04.2023, dl Colonel ing. prof. univ. dr. Cezar VASILESCU, directorul Școlii de studii postuniversitare și dl Colonel Denis-Nicolae FLORESCU, șeful Biroului organizare învățământ, secretariat, relații publice și internaționale au participat la Programul „PTEC Train the Trainer” organizat de Şcoala NATO/Oberammergau, Germania pentru comunitatea Centrelor de Educație şi Instruire din Parteneriatul NATO (NATO Partnership Training and Education Centres

Activitatea a constat în acțiuni specifice pentru planificarea, desfăşurarea şi analiza cursului NATO Systems Approach to Training (SAT) S7-136-B-23 – ACT.539  constând în activități de sprijin a directorului de curs și a personalului didactic pe întreaga perioadă a cursului și asistarea personalului administrativ în pregătirea sălii de curs pentru desfășurarea orelor.

DRESMARA, ca membru al comunității NATO PTEC, este preocupat constant de menținerea standardelor ridicate ale Alianței Nord-Atalntice, prin instruirea permanentă a personalului și implementarea celor mai noi cunoștințe și practici în domeniul educației și instruirii individuale puse la dispoziția NATO și țărilor partenere.

Scroll to Top
Sari la conținut