01.04.2024
Festivitate de deschidere
În data de 01.04.2023 a avut loc ceremonia de deschidere a celei de-a XXII-a serii a cursului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Planificarea, Programarea și Bugetarea Resurselor de Apărare” – ACT 676.15. și a celei de-a XXVII-a serii a cursului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Managementul proiectelor și programelor” – ACT 677.15.
În deschiderea ceremoniei, directorul DRESMARA, dl Colonel prof.univ.dr. Florin-Eduard GROSARU, a evidențiat prezența numeroasă a studenților străini din statele partenere NATO, afirmând că programele educaționale vor oferi ocazia de a avea un schimb deosebit de experiență între aceștia și participanții români, dar și între toți participanții și personalul didactic, de a acumula noi cunoștințe, precum și să colaboreze și să coopereze într-un mediu academic special.
„Am încredere că veți considera toți provocarea de a lucra ca pe o oportunitate de a găsi noi modalități de colaborare și cooperare. Cred cu tărie că aceste două trebuie să fie cuvintele definitorii ale tuturor activităților pe care le veți întreprinde în timp ce sunteți aici.” a subliniat directorul DRESMARA.
Activitatea a fost desfășurată în prezența personalului didactic și administrativ din DRESMARA și a participanților la cursurile postuniversitare – personal militar și civil din state partenere NATO și România – Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Administrația Națională a Penitenciarelor/Ministerul Justiției



