21.10.2022

Excursie de studii

Participanții la cursurile postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă „Managementul Resurselor de Apărare pentru Personalul de Conducere(MRAPC), ACT 678.12. și „Managementul Resurselor Informaționale pentru Personalul de Conducere (MRIPC), ACT 679.6., personal militar și civil din state partenere NATO – Republica Algeriană Democratică și Populară, Republica Azerbaidjan, Republica Arabă Egipt, Georgia, Republica Moldova, Republica Tunisiană și Republica Uzbekistan precum și din România – Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații, însoțiți de cadre didactice din DRESMARA au desfășurat o vizită de documentare în Garnizoanele București, Constanța și Mangalia, în perioada 19-21.10.2022, astfel: (detalii …)

– în data de 19.10

      • cursanții de la MRAPC au vizitat Direcția Planificarea Integrată a Apărării și Direcția Generală pentru Armamente unde le-au fost prezentate aspecte privind probleme actuale ale planificării apărării, managementul resurselor și programe majore de înzestrare și managementul acestora;
      • cursanții de la MRIPC au vizitat Direcția comunicații și tehnologia informației și Centrul Național Cyberint din cadrul Serviciul Român de Informații unde le-au fost prezentate aspecte privind planificarea capabilităţilor de comunicaţii şi informatică, planificarea şi conducerea operaţiilor din spaţiul cibernetic, securitatea cibernetică a infrastructurilor cu valențe critice.

– în data de 20.10

      • participanții de la ambele cursuri au vizitat:

– Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu unde le-au fost prezentate aspecte privind managementul resurselor necesare asigurării Sprijinului Naţiunii Gazdă pentru forţele armate aflate în tranzit;

– Centrul de Perfecționare Operații Speciale Navale din Mangalia unde le-au fost prezentate aspecte privind managementul logistic pe timpul planificării și desfășurării operațiunilor speciale navale.

– în data de 21.10

      • participanții de la ambele cursuri au vizitat Flotila 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” unde le-au fost prezentate aspecte privind managementul logistic pe timpul planificării și desfășurării operațiunilor navale în cadrul misiunilor de apărare colectivă sau operațiilor în sprijinul păcii, în cadrul NATO sau sub mandat UE.

Vizitarea fregatelor „Regele Ferdinand” – navă-amiral a Marinei Militare Române și „Regina Maria” a reprezentat momente deosebite ale activității.

Scroll to Top
Sari la conținut