07.10.2022

Forumului de Securitate de la Varșovia și Programul Noii Lideri de Securitate

În perioada 04-07.10.2022, directorul DRESMARA, Colonel prof.univ.dr. Florin-Eduard GROSARU a participat la cea de-a IX ediție a Forumului de Securitate de la VarșoviaWarsaw Security Forum, organizat de Fundația Casimir Pulaski, în parteneriat strategic cu NATO și Biroul de Securitate Națională al Președintelui Republicii Polone și având în calitate de co-organizator, începând cu 2020, organizația apolitică German Marshall Fund din SUA.

Warsaw Security Forum este o platformă pentru schimbul de opinii între cei mai înalți reprezentanți ai guvernelor, instituțiilor internaționale, industriei, think-tank-urilor și experților în domeniile politicii și apărării. În acest an, Forumul s-a concentrat asupra provocărilor cheie cu care se confruntă Alianța Nord-Atlantică, Uniunea Europeană și țările lor partenere, cu accent deosebit pe securitatea Europei Centrale și de Est în contextul conflictului din Ucraina.

Axa discuțiilor a fost politica internațională, în primul rând din perspectiva transatlantică, și aspectele economice, securitate cibernetică și energetică, securitate și apărare în contextul politic actual, negociere, relații cu media, dezinformare și război hibrid, iar în sesiunile specifice au fost abordate și alte subiecte precum participarea femeilor în decizii politice, trenduri actuale în politica globală, amenințări cibernetice, terorismul și alte problemele legate de politicile de apărare. De asemenea, au fost discutate subiecte legate de tendințele actuale în geopolitica regională și mondială și aspecte strict militare.

Forumul de Securitate de la Varșovia a oferit, de asemenea, platforma pentru Programul Noii Lideri de Securitate, care implică vocile unei noi generații de factori de decizie și experți specializați în relațiile transatlantice.

Scroll to Top
Sari la conținut