SĂRBĂTOARE CU TRIPLĂ SEMNIFICAȚIE ISTORICĂ

În data de 10.05.2024 directorul DRESMARA, domnul Colonel prof.univ.dr. Florin-Eduard GROSARU, a participat la ceremonia militară și religioasă prilejuită de sărbătorirea Zilei Independenţei proclamată în 1877, Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial în 1945 și Zilei Europei – evenimente istorice care au marcat profund evoluția României și prilej de sărbătoare pentru poporul român.

Activitatea, organizată de Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov în Piața Unirii, la monumentul Soldatului Necunoscut, a reunit oficialităţi locale şi judeţene, comandanţi de mari unităţi şi unităţi din Braşov aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne și altor structuri din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, membri ai Asociaţiilor Veteranilor de Război – filialele Braşov, cadre militare în rezervă şi în retragere, partide politice, braşoveni de toate vârstele.