Programul de Consolidare a Învățământului pentru Apărare
- Atelier de lucru pentru instruirea personalului didactic -

În perioada 19 – 23 martie 2018, Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare a găzduit cel de-al treilea atelier de lucru pentru instruirea personalului didactic afgan în domeniul învățământului pentru apărare – Faculty Development Workshop – asistență și sprijin în cadrul Programului de Consolidare a Învățământului pentru Apărare (Defence Education Enhancement Programme/DEEP) ca parte a Parteneriatului Durabil NATO-Afganistan

La această activitate, organizată de Direcția Integrare, Parteneriate și Cooperare / Departamentul pentru Afaceri Politice și Politica de Securitate / Secretariatul Internațional al NATO au participat:

  • Colonel (Rz.) Stan ANTON, cadru didactic asociat invitat la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” și coordonator DEEP Afganistan;
  • Mary McCULLY din cadrul Consorțiului Parteneriatului pentru Pace al Academiilor de Apărare și Institutelor de Studii de Securitate Partnership, Marie ROSE-McCULLY - consultant independent al Universității Naționale de Apărare din Washington D.C., S.U.A. – și Conferențiar universitar dr. Aura CODREANU – DRESMARA - în calitate de personal didactic;
  • translatori din cadrul Secțiunii Traducere/Serviciul Conferințe/Secretariatul Internațional al NATO
  • personal de conducere și didactic din Universitatea Națională de Apărare „Mareșal Fahim” din Kabul, Afganistan.